fbpx
Relația emoțională cu mâncarea (psiho-nutriție)
Cum se strică? De ce? și bineînțeles Cum o reparăm?

Noi stăm de ani de zile și studiem cu atenție subiectul psiho-nutriției. Și văd zilnic în media, diverși și diverse care adoptă în abordarea lor steagul psiho-nutriției. Deși practic nutriția unu la unu în cabinet de cca 8 ani, deși am psiholog clinician lângă mine care-mi „traduce” anumite stări emoționale și implicațiile lor dpdv psiho/neurologic… cu toate astea nu pot să strig sus și tare că înțeleg psiho-nutriția – sau o consider o știință realistă care are chiar specialiști pe subiect.

DA! sunt specialiști în tratarea tulburărilor alimentare! DA! Sunt nutriționiști! DAR… corelarea dintre ei, mai ales când vine vorba despre lucrul cu omul este de cele mai multe ori absentă. AȘA CĂ – în cele ce urmează Psiho-Nutria și Nutria Nutriționistă vor trasa pentru public câteva dintre concluziile adoptate pe parcursul experienței noastre profesionale, poate vă regăsiți printre ele.

Știm deja cu toții că mâncarea crează un ambient hormonal care se reflectă în structura neuro-transmițătorilor noștri și ne crează o senzație de plăcere. MÂNCARE=PLĂCERE! Premisa 1.

CUM ȘI DE CE?

Lucrurile astea se întâmplă în mod natural, deși papa este o resursă a supraviețuirii. Practic geneticul nostru, ne răsplătește într-un mod plăcut de fiecare dată când reușim să mâncăm. De ce? Pentru că bietul nostru genetic este structurat de 30.000 de ani încoace și în majoritatea acestei perioade, mâncarea era un premiu de foarte multe ori, greu realizabil, pentru care trebuie să depui un efort uriaș (luptă, vânătoare, agricultură mai nou etc). Cum organismul uman este perfect adaptat pentru supraviețuire, s-a creat acest mediu ambient în hipotalamusul nostru – care să ne ofere un sentiment de răsplată de fiecare dată când „reușim” să mâncăm o masă bogată.

DAR – adaptarea geneticului este de durată, iar industria alimentară a evoluat ENORM în ultimii zeci de ani. ZECI… nu sute, mii și nici pe departe zeci de mii…

Ceea ce geneticul nostru încă nu știe, este că lucrurile s-au schimbat odată cu evoluția speciei noastre. Acum mâncarea este la colțul blocului, comandabilă on line chiar… și stocabilă la câțiva metri de noi în frigidere și debarale. Densitatea calorică a alimentației a crescut exponențial și o masă epic de bogată (regească sau împăratească) de acum câteva mii de ani conținea câteva sute de calorii (majoritatea din proteine și fibre/legume), iar acum putem găsi câteva mii de calorii într-un meniu cât palma sau într-o cutie de dulciuri.

Geneticul nostru încă nu s-a adaptat! Pe vremurile străvechi umanitatea se lupta cu natura, cu tigri și lupi, în războaie între triburi, cu frigul și bolile… acum, noi ne luptăm cu … propriile noastre emoții și sentimente în dormitor, cu păturica preferată strânsă în brațe! Și oricât de derogatoriu ar suna, această luptă nouă modernă se dă pe același schelet hormonal genetic pe care-l aveam și acum 30.000 de ani. ÎNSĂ CONSUMUL CALORIC DIFERĂ între câmpul de luptă și sub păturica preferată de pe canapea! Și de aici – abuzul alimentar vs consum caloric realist – și epidemia care ne bântuie de dinainte de covidel – OBEZITATEA!

Faptul că mâncarea produce plăcere am determinat, dar cum pentru numele Zeului Metabolismului am ajuns în zilele noastre să fim direct dependenți de alimentație strâns corelat cu emoția.

Păi corpușorul nostru este structurat genetic și perfect adaptat să supraviețuiască în cea mai eficientă manieră posibilă. Corect? Și dacă mâcarea egal plăcere… compensează!

Ai odată o stare emoțională negativă, corpul reacționează biochimic, înregistrează starea… și tu papi un ecler! BOOOM plăcere! Corpul este atent și înregistrează noua biochimie compensatorie și trece la catastif (adică memorează informația compensatorie). O dată, de două ori, de 3 ori … Și a 4-a oară când ai o emoție negativă, corpul te trimite el direct la ecler … ca să compenseze biochimia creierului negativă și să regleze emoțiile compensatoriu. ȘI EVRIKA! Uite așa s-a creat corelare între emoție negativă și mâncare (de regulă dulce, pentru că stimulează dopamina cel mai eficient și mai și aprinde un centru adictiv în hipotalamus).

După povestea asta, extrapolarea este simplă! Avem un motiv de sărbătoare!? Suntem fericiți! Creierul nostru sărbătorește… dar parcă totuși ceva lipsește în neuro-chimia din creier!? Cine oare? Dopamină suficientă! VREAU MAI MULTĂ DOPAMINĂ!!!! (zice creierul, care știe că se poate cu mai multă papa deja). Iar creierul nostru deja a învățat să compenseze de la emoțiile negative și BOOM acum abuzul alimentar este legat și de sărbătorirea evenimentelor.

Practic, chiar din primii 20 de ani din viața noastră, putem să plecăm la pachet cu o relație mâncare emoție defectă. Supărarea când îmi vine, cine aduce dopamina-n mine? ABUZUL ALIMENTAR!

Dară când sărbătorim ceva? Cum ne simțim și mai bine!? Încă oleacă de mâncare… Cred că s-a înțeles principiul…

„BINE BINE Nutrie dragă, așa iaște… toți facem asta… dar soluția!? „ întreabă publicul în cor!

(știu că vorbitul singur înseamnă un soi de semnal de alarmă, dar toți ăștia peste medie într-un domeniul avem câteva lămpi care filează).

Cum reparăm relația Emoție – Mâncare!?

Nutriționistul – te ajută să repari relația asta prin stimularea SAȚIETĂȚII! Practic opusul a ceea ce tu ai crezut vreodată… mai ales dacă dorința ta este să reduci greutatea. Pentru că DA! Poți fi în deficit caloric cu o senzație de sațietate uriașă! (dacă ghidul tău în lumea alimentației știe ce face).

Una din sintagmele pe care le folosesc în cabinet cu cei pe care-i asist în drumul lor nutrițional este: „Dacă simți senzația de foame, BUBA!” De ce? Pentru că doar așa putem să creăm un mediu ambient hormonal de control alimentar conștient – (prin stimularea CCK – articol aici despre acest homon de sațietate – https://www.nutrigo.ro/colecistokinina/ ) și prin evitarea completă a hiperstimulării antagonistului său Grelina sau hormonul foamei (articol aici – https://www.nutrigo.ro/despre-grelina/ )

În mecanismul foamei sunt implicați foarte mulți hormoni și din acest motiv vă recomand călduros să vizitați și acest articol al meu pentru a înțelege mecanismul foamei – https://www.nutrigo.ro/despre-foame/

Deci soluția este – prevenția foamei prin hipersațietate conștientă și calculată, care duce la imposibilitatea de manifestare a abuzului alimentar generat de relația defectă cu emoția.

Această practică dulce la control alimentar și blochează corelarea emoție – abuz alimentar… pentru că… EȘTI DEJA PERMANENT SĂTUL! Evident că în timp, relația asta stricată se repară, pentru că al nostru corpușor începe să se prindă că nu mai poate să recurgă la soluția cu mâncarea și caută alte variante pentru a stabiliza zona emoțională. ABIA AICI intervine psiho-nutriționistul, care poate să-ți ofere structură în repararea acestei relații și treptat, să preiei controlul asupra emoțiilor.

DIN ACEST MOTIV – vă îndrum foarte serios să solicitați și să căutați o abordare multi-disciplinară Psiholog/Nutriționist, mai ales dacă există tulburări alimentare severe, corelate cu multe multe kilograme (sau chiar din contra – anorexie și comportament bulimic). Sunt probleme medicale conexe, care necesită mai multe capete luminate specialiste care să se ocupe de cazuistica voastră. Și credeți-mă când vă spun, în asistența medicală nu există un MEGA-ULTRA-SPECIALIST – care să le acopere pe toate! În cele de mai sus, până și structura de profil personal este diferită – Nutriționistul are o abordare matematică, calculată – Iar Psiho-Nutriționistul trebuie să fie pansament emoțional, deschis, empat și corelat cu pacientul/a. Cănile noastre cadou și mai ales mesajul lor sunt foarte descriptive!

NOTĂ FINALĂ: poza de la acest articol conține două căni, cu o descriere foarte elocventă a noastră (Nutria Nutriționistă însoțită de Psiho-Nutrie). Vreau musai să vă spun că aceste căni sunt un cadou EXTRAORDINAR DE FAIN de la o persoană foarte dragă nouă, cu care am lucrat și care s-a apropiat de suflețelul nostru și ne-a trimis tam-nesam acest super fain cadou. Pe această cale îi mulțumim CU MARE DRAG ȘI DIN SUFLEȚELE NOASTRE nutriești! Thanks C.

Nu uitați rogu-vă, dacă vă place articolul de mai sus să folosiți și butoanele de distribuție în media, poate ajută mai multă lume…

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/


ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.


www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei

https://www.tiktok.com/@ionut.ignat.nutrigo sau vă aștept pe TikTok unde postez zilnic clipuri informative!