Salată de andive cu măr și nuci caramelizate
O idee de salată simplă, ușoară, ideală pentru mese festive.
Pentru 6 porții avem nevoie de:
8 andive mari,
2 mere verzi, mari, acrișoare,
suc de lămâie,
2 ridichi,
un bulb de anison,
un pumn de miez întreg de nucă (prăjit și caramelizat in prealabil),
2-3 linguri oțet de mere (depinde de mărimea andivelor și a merelor)
fulgi de sare,
piper negru proaspăt măcinat
frunze de pătrunjel verde/mărar pentru ornare.
Cum se face?
Andivele se curăță de cotor, se spală bine in apă rece, se scurg și se scot frunzele. Frunzele mari se taie pe jumătate, pe lungime.
Merele se spală și se curăță de cotor, apoi se feliază sub formă de bastonașe lungi cât înălțimea mărului și muchie de 2 mm, păstrând coaja. Imediat ce am tranșat merele, le stropim cu suc de lămâie, așa evităm oxidarea lor și păstrăm culoarea albă, nu vom avea felii ruginii.
Ridichile se curăță și se feliază fin, rondele.
Bulbul de anison se spală și se feliază fin.
Într-un bol de lemn, sticlă, porțelan, emailat sau ceramică (evităm vasele metalice la salate, pentru că favorizează oxidarea rapidă și schimbă gustul) punem feliile de bulb de anison, ridichi și andive și turnăm oțetul peste ele. Putem folosi un pulverizator de bucătărie, pentru a evita excesul de oțet. Amestecăm ușor cu 2 spatule. Presărăm fulgii de sare și piperul. Lăsăm 5 minute să pătrundă oțetul în toate ingredientele. Adăugăm apoi bastonașele de mere și miezul caramelizat de nucă. Ornăm cu frunzele dorite.
Putem să servim alaturi de salata aceasta brânzeturi, mezeluri, friptură sau chiar să o lăsăm singură. Este foarte bună și aromată, cu toate gusturile îmbinate perfect în ea:dulce, amărui, acru, sărat, picant.
Poftă mare!
CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/ (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:
-calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.
www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele
Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.