Cine pe cine educă şi învaţă când vine vorba de o alimentaţie corectă şi eficientă a copilului nostru?
1. Noi părinţii, în cunoştinţă de cauză, odată ce ne informăm corect de la specialişti, însă fără a lăsa tarele noastre din trecut şi problemele noastre emoţionale şi de stres să ne afecteze deciziile alimentare făcute pt ei.
2. Sau copiii noştri sunt deja perfect şi ideal reglaţi genetic, prin semnale hormonale biochimice de foame/saţietate, de cât? când? şi ce? – ne-alterate de probleme sociale şi economice sau de componenţa chimică a industriei alimentare actuale. Caz în care, ei devin exemplul nostru…
Iată câteva metode eficiente de implementare şi topicuri de discuţie ale unei nutriţii sănătoase, dar şi greşelile cele mai frecvente în comportamentul alimentar al copilului
- Implicarea copilului în activităţile de preparare a hranei asociate cu explicaţii şi povestiri, dar mai ales indepartarea elementelor nocive din obiceiurile alimentare stravechi.
-“Mănâncă totul din farfurie!” sau “Desertul este obligatoriu şi implicit după masă” sau “e ora mesei!!! ” sau “Mesele trebuie să conţină 3 feluri” etc… sunt simple obiceiuri alimentare care nu mai sunt aplicabile în sistemele sociale actuale. Nivelul caloric alimentar este foarte crescut datorită industrializării, mâncărurile pre-preparate conţin deja nivele de glucide şi lipide mult peste necesarul zilnic, iar alterarea chimică cu potenţatori de gust sau diverse tipuri de conservanţi sunt foarte problematice pentru alimentaţia sănătoasa a unui copil.
Trebuie înţeles că NOI-ADULŢII ar trebui să învăţăm de la copii şi nu invers. Realitatea este crudă, dar este integral vina educaţiei noastre alimentare pentru problemele de pe viitor ale copilului… Sistemul lor biochimic nu este alterat, ei raspund foarte bine la hormonii ce declanşează foamea şi saţietatea, fără influenţe psihice şi comportamentale (fără stresul facturilor, problemelor de familie şi tarelor din trecut). Pe scurt, ei ştiu muuult mai bine când şi cât să mănânce… Ce? poate rămâne tot la latitudinea lor (eventual cu un jurnal de alimente preferate ţinut de părinte).
- Aplicarea sistemului comparativ de “role model”. Asocierea cu super-eroul sau personajul principal favorit al copilului alăturat motivaţiei aferente alimentaţiei sănătoase (super-puterile asociate anumitor elemente nutritive). Ex: Superman papă morcovi şi din acest motiv vede foarte bine, papă fructe şi are energie etc.
3. Ce şi cât mănâncă copilul? Aici situaţia este foarte simplă- ai în casă numai dulciuri şi patiserie – asta va manca copilul… Găteşti în fiecare zi cu legume şi fructe proaspete – asta va mânca şi va învăţa copilul. Dacă ai numai dulciuri în casă prin toate sertarele – copilul va trece în fiecare zi printr-un iad glicemic de hipo şi hiper glicemie – şi ghici ce? şi stările lui psihice ale copilaşului vor alterna la fel între depresivitate şi hiper-activitate… Te rog dragă părinte – înţelege că nu făptura aia mică este vinovată de stările schimbătoare fix cănd eşti tu nervos sau vrei să te odihneşti – ci de combustibilul cu care îl hrăneşti… dacă torni benzină pe foc-faci un foc mai mare!
Dacă ai mâncare preparată în casă cu ingrediente proaspete şi fără alterări chimice majore de ultra-procesare- atunci copilul va mânca fix până va fi satul – nici mai mult şi definitiv nici prea puţin (un simplu studiu de cazuistică va demonstra că nu a existat niciodată un copil cu mâncare la dispoziţie, care, la decizia lui – a murit de inaniţie (foame) – instinctul de supravieţuire este foarte dezvoltat de la o vârstă foarte fragedă).
4. Abordarea informaţională a familiei şi contribuţia holistică a fiecărui membru în educarea alimentară a copilului.
Implementarea unui sistem alimentar sănătos în viaţa unui copil şi educarea acestuia spre alegere şi autonomie ar trebui făcuta ideal de întreaga familie, bunici şi părinţi într-un efort unanim susţinut.
Ex: un copil cu un anume grad de obezitate, deşi este educat foarte eficient de părinţi pentru a scăpa de problema excesului alimentar – poate fi ţinut în loc cu acţiuni ne-voite şi fără intenţie, dar ne-informate ale bunicilor. În acest caz este necesară intervenţia părintelui responsabil, atât pentru a stopa cât şi pentru a informa despre situaţia alimentară actuală.
Persoanele în etate, poate nu realizează schimbările din componenţa chimică alimentară din prezent prin creşterea densităţii calorice a alimentelor şi afectarea copiilor, alături de sedentarismul asociat evoluţiei sociale (petrecerea de exagerat de mult timp în faţa ecranelor de calculator sau jocuri). Educaţia sinergetică a întregii familii pentru o alimentaţie sănătoasă este foarte importantă.
Este prea slab? De ce nu-i dai de mâncare (a 10 masa)? Lasă-l să fie mai dolofanel să am de ce să-l apuc! şi bineînţeles, favorita mea – “Am adus ceva dulce la copilul lui buni!”
NU este prea slab – este normo-ponderal – copiii nu ar trebui să fie toţi mini-butoiaşe doar pe concepţia învechită a cozilor la ouă şi a pâinii la raţie. NU trebuie să-i dai de mâncare tu, doar să-i pui la dispoziţie şi va alege el foarte repede într-un interval orar ghidat. NU trebuie să fie grăsuţ – pentru că poate ţie nu-ţi pasă sau tratezi cu uşurinţă marginalizarea lui la grădiniţă sau la şcoală datorată aspectului – dar dezvoltarea lui psihică va avea sechele majore însă. Tu ca părinte/bunic vei blama pe alţii că se poartă aşa şi sunt ne-educaţi (când de fapt este exclusiv vina ta). Iar la capitolul “am adus ceva dulce”- absolut nici o problemă! Dar poate fi un dulce natural sau un fruct, fără sute de calorii şi indice glicemic cât să propulseze o rachetă cu energie – vezi Green Sugar ca sugestia călduroasă Cabinetului Nutrigo.
În acelaşi timp, bunicii nu ar trebui folosiţi ca o scuză de părinţi pentru excese sau abateri majore şi pe perioade îndelungate de la alimentaţia sănătoasă. Nu uitaţi dragi părinţi – la finalul zilei voi sunteţi cei responsabili şi scuze de genul: ” ce să fac? e mama mea(buni)”- nu sunt nici relevante, nici suficiente”.
5. Modelul alimentar al părintelui. Părintele trebuie să fie oglinda unei alimentaţii sănătoase, întru-cât copilul preia excesiv din obiceiurile casnice. (ambii părinţi trebuie cointeresaţi, altfel cream o inutilitate a exemplului). Aici sincer, dragi si stimati parinti- FITI SINCERI CU VOI! Am auzit de 1000 de ori parinti care sustin cu tarie ca mananca sanatos si sunt un exemplu, insa la o introspectiva familiala mai atenta s-a dovedit contrariul.
6. Auto-responsabilizarea copilui şi cooptarea lui în procesul de educaţie faţă de cei din jur. O metodă foarte eficientă de abordare a unor obiceiuri alimentare sănătoase.Ex. Copilul poate fi cooptat în procesul de educaţie a altui adult sau copil, prin puterea exemplului. Foarte mulţi copii răspund pozitiv în momentul în care sunt implicaţi interactiv şi ca exemplu faţă de mediul ambient şi anturaj.
MULT SUCCES Dragi parinti si nu uitati: NOI trebuie sa invatam de la ei si nu invers!
Cabinet NutriGo
www.nutrigo.ro
nutrigo@nutrigo.ro
Facebook.com/nutrigo.ro
Pentru programări şi consultaţii: 0787 801 939
http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/[:]
