Author: Ionut Ignat

Imunitatea – Despre Bacterii

de  Ionut Ignat – Cabinet  NutriGo

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

Imunitatea – Despre Bacterii Bacteriile care cauzează boli infecțioase se numesc bacterii patogene, întrucât sunt capabile să colonizeze anumite regiuni structurale ale gazdei și să inducă un proces infecțios prin invazia și penetrarea barierelor anatomice de apărare și prin pătrunderea ulterioară în circulația limfatică și vasculară producând septicemia. Gravitatea infecției depinde de gradul de patogenie și virulență al agentului patogen respectiv. Patogenia și virulența reprezintă markeri de agresivitate ai bacteriei care a colonizat gazda.

Agresivitatea bacteriilor

Patogenitatea determină capacitaea unei bacterii de a genera fenomene inflamatorii, modificări locale și generale și incapacitate funcțională a segmentului colonizat. Este o caracteristică determinată genetic.

Virulența este un atribut care determină gradul diferit de patogenitate al diferitelor tulpini bacteriene. Depinde de condițiile în care bacteria respectivă poate trăi și se poate multiplica. Cuantificarea virulenței se face prin determinarea numărului de bacterii necesare pentru a omorî 50% dintr-un grup de animale. Rezultatul se exprimă printr-un cuantificator denumit doza letală 50 (DL50).

Patogenitatea și virulența sunt determinate de anumiți factori care sunt:
– Multiplicarea și invazivitatea germenilor
– Multiplicarea și elaborarea de toxine de către germenii toxigeni (capabili să fabrice toxine microbiene)

Multiplicarea germenilor începe la poarta de intrare și apoi se extinde cu invadarea organismului de către germeni prin constituirea abceselor și propagarea din aproape în aproape în pată de ulei cu distrugerea țesuturilor locale. În afară de capacitatea de a se multiplica local, germenele poate produce infecții la distanță prin invazia în circulația sistemică (bacteriemie). Bacteriemia se produce numai dacă germenele rezistă mecanismelor de apărare a gazdei și fagocitozei. De asemenea, el trebuie să fie capabil să adere la celulele mucoaselor și să extravazeze din țesuturi în capilarele sangvine prin traversarea peretelui endotelial.

Invazivitatea este o caracteristică derivată din capacitatea germenilor de a se multiplica și reprezintă capacitatea germenilor de a invada și distruge țesuturile în care se multiplică excesiv, cu pătrunderea lor în circulația sistemică limfatică sau sangvină.

Factorii morfologici de structură care permit multiplicarea și invazivitatea sunt:
– Pilii sau fimbriile care sunt pseudopode cu ajutorul cărora se realizează aderarea bacteriei la mucoase și vase de sânge
– Lecitinele sunt proteine situate pe peretele bacterian care au tropism pentru carbohidrați, carbohidrații reprezentând sursa de energie bacteriană
– Liganzii sunt molecule cu ajutorul cărora bacteriile realizează legături cu substratul (cu țesutul în care se dezvoltă)
– Glicocalixul – este o componentă structurală de la suprafața peretelui celulei bacteriene
– Capsula bacteriană se opune fagocitozei și este implicată în aderarea la țesuturi

Bacteriile sunt capabile să producă și anumite enzime și factori care împiedică acțiunea răspunsului imun asupra lor:
– Producția de catalază, glutation peroxidază și superoxid dismutază care inhibă toxicitatea radicalilor activi de oxigen asupra germenelui (Stafilococ auriu)
– Producerea de factori care conferă rezistență la enzimele lizozomale de liză (Salmonella, Mycobacterium)
– Producerea de enzime litice precum colagenaza, hialuronidaza și fibrinolizina produse de streptococ și stafilococ, lecitinaza și fosfolipaza produse de Clostridium Perfigens, neuraminidazele produse de Vibrio Cholerae și Shigella, hemolizinele produse de streptococ, stafilococ și unele clostridii
– Substanțele care inhibă acțiunea anticorpilor și citokinelor sunt: IgA proteaza produse de gonococ, meningococ și Hemophillus Influenzae, Protenia A stafilococică care inhibă opsonizarea, endotoxinele care cresc sinteza de interleukine și accentuează inflamația etc.

Toxinele bacteriene

După multiplicarea germenilor la poarta de intrare se eliberează exotoxinele bacteriene care alterează celulele și distrug țesuturile nu numai local, ci și la distanță prin inhibarea metabolismului celulei eucariote și prin apariția incapacității funcționale a țesutului colonizat bacterian.

Exotoxinele

Sunt în general elaborate de germenii gram pozitivi (bacilul difteric, streptococul beta hemolitic de grup A, clostridium botulinum) și de către bacilii gram negativi prin mecanism cromozomial (Vibrio Cholerae, Bordetella pertussis, Shigella, pseudomonas aeruginosa). Au structură proteică și afinitatea lor pentru țesuturi este diferită în funcție de specia care le-a produs. De exemplu, exotoxina eliberată de bacilul difteric are tropism pentru miocard, rinichi și sistemul nervos central. Manifestările clinice care succedă afectarea țesuturilor de către toxină nu apar imediat, ci după o anumită perioadă de latență, necesară fixării toxinei de către celulele țesutului țintă.

Antidoturile pentru exotoxine sunt eficace numai când toxina este liberă în circulația sistemică, deoarece numai atunci toxina putând fi neutralizată de către anticorpii anti-toxină ce apar ca urmare a administrării serurilor imune.

Toxinele au structură proteică și în momentul cînd ajung în circulație determină apariția de anticorpi naturali specifici numiți anticorpi anti-toxine. Prin prelevarea acestor antitoxine se prepară antidoturi care conțin în special seruri extrase de la cal care vor fi utilizate pentru neutralizarea toxinei și în tratament. Anti-toxinele preparate in vitro și-au găsit utilitatea practică în tratamentul difteriei, tetanosului sau botulismului, fiind capable să stimuleze răspunsul imun al organismului infectat.

Endotoxinele

Sunt secretate de germenii gram negativi și se pot evidenția la nivelul membranei lor externe, întrucât după excreție sunt incluse în peretele bacterian. Cât timp germenii sunt viabili, aceste toxine nu sunt periculoase, ele eliberându-se după distrugerea și moartea germenilor care le-au produs. Structura lor este lipopolizaharidică, spre deosebire de exotoxine care au structură proteică. Toxicitatea lor este mai mică decât a exotoxinelor dar pot acționa la mai multe nivele și dereglează homeostazia organismului cu producerea de febră, scăderea numărului leucocitelor, hipotensiune arterială, sindrom de coagulare intravasculară diseminată și hiperpermeabilitate vasculară. Sunt implicate și în apariția șocului endotoxic care apare când numărul germenilor distruși de către reacțiile imunitare este foarte mare și astfel se eliberează o cantitate mare de toxină, cantitatea de toxină eliberată fiind proporțională cu numărul de germeni distruși. Puterea lor antigenică și imunogenică este mai mică decât puterea endotoxinelor.

Mecanismele de apărare

Apărarea organismului față de infecțiile bacteriene se realizează prin însumarea capacității de păstrare a homeostaziei organismului, rezistenței față de aderare a germenilor patogeni la țesuturi și capacitatea germenilor de colonizare la distanță și multiplicare în organism.

Apărarea antiinfecțioasă este realizată de căre următoarele structuri:
1. Bariera anatomică reprezentată de mucoase și țesutul cutanat care împiedică pătrunderea germenilor în sistem prin integritatea sa anatomică, prezența de imunoglobuline A secretorii pe suprafața mucoaselor, existența la nivelul ei a anumitor enzime precum lactoferina, alfa 1 antitripsina și lizozimul, pH-ul acid al sucului gastric și prezența florei saprofite normale al cărei microhabitat este înlocuit de către germenii patogeni.
2. Barierele reprezentate de organe precum bariera hemato-encefalică și bariera feto-placentară
3. Ganglionii limfatici care întrerup traseul vaselor limfatice și care primesc antigenele transportate de circulația limfatică. În momentul în care antigenele ajung intraganglionar ele sunt prezentate limfocitelor aflate la acel nivel și se declanșează local răspunsul imun.
4. Sistemul fagocitar microcito-macrofagic și sistemul fagocitar polimorfonuclear cu celule care au un grad ridicat de citotoxicitate și capacitate mare de fagocitare a germenilor cu distrugerea lor.
5. Sistemul complement care pe de o parte realizează procesul de opsonizare prin componenta C3b care sensibilizează antigenul pentru a facilita fagocitoza și pe de altă parte cascada reprezentată de căile sistemului complement, clasică și alternativă activează complexul de atac al membranelor cu perforarea membranelor celulare și liza lor osmotică.
6. Citokinele care sunt reprezentate de interferoni (foarte activi în apărarea antivirală), interleukine, factorii de stimulare ai coloniilor granulocitare, factorul de necroză tumorală și factorii de creștere.
7. Sistemul imun umoral și celular
8. Complexul major de histocompatibilitate, imunitatea naturală, nutriția organismului respectiv și factorii endocrini.

Imunogenicitatea bacteriilor

Imunogenicitatea este capacitatea unei bacterii de a induce fie răspuns imun umoral, fie răspuns imun celular. Ea depinde de următorii factori:
– Structura chimică a bacteriei implicate trebuie să fie cât mai diferită față de structurile celulelor proprii ale organismului. Modificarea structurii aminoacizilor din antigen va fi recunoscută instantaneu și va conduce la un răspuns imun din cauza faptului că sunt sesizate diferențele majore dintre structura antigenului și structura selfului. Un răspuns imun va fi cu atât mai puternic cu cât structura antigenică provine de la o specie mai îndepărtată din punct de vedere filogenetic.
– Structura antigenului trebuie să fie stabilă, rigidă și să se mențină constantă în timp.
– Antigenul trebuie să persiste suficient de mult timp în organism pentru că dacă este rapid îndepărtat nu va duce la apariția unui răspuns imun. De exemplu, vaccinurile care au în componența lor structuri bacteriene inactive sau atenuate și sunt utilizate pentru prevenirea anumitor boli nu vor duce la realizarea unui răspuns imun amplu deoarece sunt epurate rapid din organism.
– Greutatea moleculară a antigenului trebuie să fie cât mai mare, de preferință să depășească 5 kiloDaltoni.
– Antigenul trebuie să aibă o structură cât mai complexă din punct de vedere chimic. Din acest punct de vedere proteinele sunt cele mai imunogene antigene, urmate de lipide și acizi nucleici.
– Doza de antigen trebuie să fie cât mai mare pentru a declanșa o reacție imună.

Proprietățile răspunsului imun

Un antigen pătruns pentru prima oară în organism este întâmpinat de un număr mic de limfocite B sau T specifice și capabile să recunoască epitopii antigenului respectiv. De asemenea, nu există la momentul respectiv nicio celulă capabilă să elimine antigenul, prin urmare se va declanșa o cascadă de reacții care fie vor determina apariția limfocitelor T citotoxice care secretă citokine și se va produce răspunsul imun celular, fie apariția plasmocitelor derivate din limfocitele B care secretă anticorpi și se va produce răspunsul imun umoral.

Răspunsul imun reprezintă multitudinea de reacții care au loc după ce un antigen a intrat în organism. Reacțiile constau în activarea limfocitelor, eliberarea de diverse molecule, multiplicarea celulelor specifice imunității finalizate cu producerea de limfocite T citotoxice sau de anticorpi specifici.

Specificitatea este principala caracteristică atât a imunității în general cât și a imunității anti-bacteriene în special. Antigenul va recunoaște anticorpul pe principiul clasic al potrivirii cheii într-o broască. O altă caracteristică foarte importantă este capacitatea de discriminare între self (structurile proprii organismului) și non-self (structurile antigenice). Prin urmare răspunsul imun are capacitatea de a reacționa numai împotriva moleculelor care îndeplinesc condițiile de imunogenicitate.

Răspunsul imun mediat prin anticorpi este răspuns imun umoral, iar cel mediat prin celulele cu capacitate citotoxică este răspunsul imun celular. Ambele tipuri de răspuns pot fi activate sau inhibate de către citokine. Față de antigenele timo-dependente se poate dezvolta fie răspuns imun umoral, fie răspuns imun celular. Față de antigenele timo-independente se va dezvolta doar răspuns imun umoral prin anticorpi.

Apărarea contra bacteriilor nu este cu nimic diferită de apărarea împotriva altor tipuri de antigene care invadează organismul precum virusuri, toxine sau celule maligne. Bacteriile sunt capabile, ca oricare alt antigen să declanșeze atât răspuns imun umoral cît și răspuns imun celular.

Răspunsul imun umoral

Rezultatul final al desfășurării lui este constituit de producerea de anticorpi specifici și intervine în distrugerea bacteriilor și inhibarea acțiunii toxinelor bacteriene.
El este indus de către antigenele timo-dependente a căror varietate este foarte mare: proteine, acizi nucleici, substanțe sintetice, toxine cu structură proteică. Alergenii sunt un tip de anticorpi care determină răspuns imun umoral cu IgE.

O bacterie care penetrează bariera cutanată și ajunge în țesutul subcutatanat va determina un proces inflamator local după care va migra în circulația limfatică și va ajunge la nivelul organelor limfoide secundare unde va lua contact cu celulele specializate în fagocitoză. Centrii germinativi ai organelor limfoide secundare suferă numeroase modificări ca urmare a acțiunii antigenului cu apariția plasmocitelor producătoare de anticorpi și cel mai important, a limfocitelor care posedă memorie imunologică și care la un contact ulterior cu același antigen vor declanșa un răspuns imun prompt și eficace.

Răspunsul imun primar

Este răspunsul imun care se produce la primul contact cu antigenul, când nu există limfocite cu memorie sensibilizate pentru antigenul respectiv. Răspunsul imun primar este elaborat de cătrelimfocitele naive, din ganglionii limfatici care nu au intrat niciodată în contact cu un anumit antigen, iar etapele prin care acesta se produce sunt următoarele:
1. Latența este perioada care începe la contactul cu antigenul și se termină în momentul în care antigenul este prezentat în cuplu cu moleculele complexului major de histocompatibilitate, de către celulele prezentatoare de antigen către limfocitele B naive. Durata ei este variabilă depinzând de natura antigenului și de calea pe care acesta a pătruns în organism. În principiu durează 3 zile.
2. Creșterea logaritmică este reprezentată de sinteza anticorpilor de către plasmocite care durează tot 3 zile. Anticorpii devin decelabili prin reacții de laborator care detectează complexele imune antigen-anticorp. Titrul anticorpilor produși de plasmocite se va menține constant o perioadă urmând faza de stagnare, timp în care se poate pune diagnosticul de infecție. Actualmente se pot pune în evidență anticorpii în următoarele 5-14 zile de la contactul cu antigenul declanșator. Ulterior titrul anticorpilor scade treptat și precizia diagnostică nu mai este aceeași.
3. Natura anticorpilor. Primii anticorpi care apar sunt cei de tip IgM iar câteva zile mai târziu apar anticorpii de tip IgG, al căror nivel crește în timp ce nivelul IgM scade ca urmare a fenomenului decomutare izotipică sau switch imunologic. Anticorpii care persistă câteva zile, luni sau chiar toată viața (depinde de tipul infecției – în bolile copilăriei anticorpii persistă o perioadă foarte lungă de timp) sunt cei de tip IgG.

Răspunsul imun secundar

Apare după un contact ulterior cu același antigen responsabil de declanșarea răspunsului imun primar și este specific, fiind mediat de limfocitele cu memorie imunologică. Spre deosebire de răspunsul imun primar apare chiar dacă doza de antigen care a invadat organismul este foarte mică și are o latență foarte redusă, în jur de 24 de ore. Faza de creștere logaritmică este atinsă foarte rapid și titrul anticorpilor care sunt numai anticorpi de tip IgG crește rapid. Și titrul anticorpilor este mult mai ridicat decît în răspunsul imun primar și anticorpii persistă un timp mult mai îndelungat. Dacă în răspunsul imun primar persistau de la câteva zile până la două săptămâni, în răspunsul imun secundar ei pot persista de la câteva luni la câțiva ani.

Limfocitele cu memorie sunt limfocitele care apar în urma răspunsului imun primar și sunt recirculate permanent după ce antigenul care a determinat formarea lor este epurat din organism prin reacția imună primară. Memoria imunitară este specifică, limfocitele cu memorie fiind capabile să recunoască numai antigenul care a sensibilizat limfocitele naive în cursul răspunsului imun primar.

Tipul de anticorpi produși în cursul răspunsului imun are o importanță covârșitoare, întrucât anticorpii de tip IgM indică o infecție acută, recentă, în timp ce anticorpii de tip IgG indică o infecție veche, cronică.

Diagnosticul serologic al unei infecții bacteriene se face în dinamică, prin determinarea succesivă a titrului de anticorpi la intervale regulate de timp pentru a se evidenția dacă infecția se cronicizează sau nu, fapt stabilit în funcție de apariția anticorpilor de tip IgG.

De asemenea, infecțiile congenitale care se transmit transplacentar de la mamă la făt pot fi recunoscute tot prin analiza anticorpilor, întrucât anticorpii IgM au masă moleculară foarte mare și nu pot traversa bariera placentară, fătul primind de la mamă anticorpi de tip IgG, cei de tip IgM fiind produși mai târziu, pe măsură ce fătul intră în contact cu antigenele din mediul exterior. Dacă mama contactează o infecție în timpul sarcinii ea va produce anticorpi de tip IgM cînd infecția este acută și anticorpi de tip IgG pe măsură ce infecția se cronicizează. Anticorpii de tip IgG vor traversa bariera placentară și vor ajunge în circulația fătului, la naștere titrul acestora putând fi decelabil însă prezența lor nu semnifică faptul că infecția s-a transmis de la mamă la făt ci doar că fătul a primit anticorpii de la mamă. Însă, în momentul în care după naștere la făt sunt decelabili anticorpi de tip IgM anti-agentul patogen care a produs infecția la mamă înseamnă că fătul a contactat infecția cu cale de transmitere transplacentară.

Elaborarea anticorpilor

Antigenul pătruns în organism și recunoscut ca făcând parte din categoria de molecule non-self este fagocitat și prelucrat de către celulele prezentatoare de antigen (macrofage, celule dendritice, limfocite). Ele vor prelucra antigenul și îl vor descompune în epitopi care vor fi prezentați împreună cu moleculele complexului major de histocompatibilitate către limfocitele T helper care vor secreta ulterior interleukinele de tip 2, 4, 5 și 6 care activează limfocitele B care vor intra în ciclul celular și vor prolifera policlonal. Ulterior clonele limfocitelor B activate se vor transforma în plasmocite care sunt celule producătoare de anticorpi.

Răspunsul imun celular

Este acel răspuns imun direcționat către celulele purtătoare de antigen și anume către celulele care sunt infectate cu virusuri și microorganisme cu multiplicare intracelulară precum Micobacteriile, Listeria Monocytogenes, Brucella, paraziții intracelulari și celulele tumorale.

Aceste microorganisme vor pătrunde în diferite celule printre care și macrofagele care, după ce au ingerat antigenul vor începe să secrete interleukinele 1, 6, 10 și 12, TNF alfa și TNF beta care produc următoarele efecte: TNF alfa activează macrofagul în care a pătruns antigenul, TNF beta activează macrofagele care nu au fost infectate încă, pregătindu-le pentru acțiune împotriva antigenelor care le vor ataca, TNF alfa, interleukina 10 și interleukina 12 vor activa celulele Natural Killer extrem de citotoxice.

Antigenul care declanșează răspunsul imun celular este încorporat într-o celulă purtătoare. Dacă celula purtătoare este macrofagul, acesta va degrada antigenul în peptide și le va cupla cu moleculele MHC. Peptidele antigenice sau epitopii vor fi prezentate către limfocitele T helper de către celulele prezentatoare de antigen și determină astfel activarea limfocitelor T helper care vor sintetiza interleukină 2. Interleukina 2 activează limfocitele T citotoxice care vor distruge celula infectată cu antigen.

Imunitatea anti-bacteriană

Imunitatea dobîndiă activ este cea care apare după contactul cu antigenul bacterian în urma unei infecții (imunitate dobândită activ în mod natural) sau după vaccinare (imunitate dobândită activ în mod artificial). Caracteristica acestui tip de imunitate este că este de lungă durată și protecția este eficientă pe perioadă lungă de timp. Însă dezavantajul este acela că răspunsul imun se va instala lent.

Imunitatea dobândită pasiv apare în momentul în care în organismul uman pătrund anticorpi produși de o altă gazdă. Un exemplu clasic este administrarea de antitoxină difterică, tetanică sau botulinică care va determina introducerea unei cantități mari de toxină în sistemul circulator al gazdei cu rol în neutralizarea toxinei produsă de agentul patogen.

Vaccinurile

Sunt produse imunologice de sinteză constituite dintr-o suspensie de microorganisme care pot fi fie vii atenuate sau vii inactivate. Vaccinul nu trebuie să conțină întregul microorganism ci poate conține și fracțiuni din acestea cu structuri proteice suficient de bine evidențiate astfel încât să stimuleze mecanismele imune. Această stimulare pregătește organismul și îl imunizează împotriva unei eventuale infecții prin creșterea rezitenței specifice a gazdei cu stimularea răspunului umoral sau celular. Vaccinarea este o metodă profilactică, niciodată nu trebuie să fie văzut ca o metodă curativă deoarece previne, nu vindecă o anumită boală. Vaccinurile sunt de un real folos în timpul unei epidemii cum ar fi cea cu virus gripal pentru prevenirea apariției de cazuri noi.

Există mai multe tipuri de vaccinuri, în funcție de componentele din microorganism care intră în compoziția lor:
– Vaccinuri corpusculare bacteriene sau virale care sunt constituite din corpi vii de microorganisme atenuate sau distruse (inactivate) prin acțiunea unor factori fizici sau chimici cum ar fi căldura sau anumite substanțe. De exemplu vaccinul BCG este administrat în maternitate obligatoriu fiecărui nou-născut, pentru prevenția tuberculozei fiind un vaccin viu atenuat care stimulează răspunsul imun celular împotriva agentului Mycobacterium Tuberculosis.
– Vaccinurile subunitare sunt produse prin inginerie genetică și au un grad de siguranță superior, întrucât efectele secundare sunt cu mult diminuate. Exemplu: vacciunul pertusis acelular, vaccinul anti virus hepatitic B.
– Vaccinuri care conțin anatoxine bacteriene purificate și adsorbite pe suport mineral cum este vaccinul DTP sau diftero-tetano-pertusis care conține antitoxină tetanică și difterică și corpi de Bordetella Pertusis omorâți.

În funcție de numărul de componente bacteriene pe care le conțin vaccinurile sunt:
1. Monovalente conțin un singur antigen: rujeolos, rubeolos, pertusis acelular, BCG
2. Asociate care conțin amestecuri de antigene: DTP, rujeolos-rubeolos.

Bibliografie

1. Guyton C Arthur- Tratat de fiziologie a omului, editura Callisto, 2007
   2. Esentialul in Imunologie, Bara Constantin, Editura ALL
   3. Microbiologie Medicala, editia a doua- Gabriela Loredana Popa, Mircea Ioan Popa, editura Medicala, 2008
   4. Lucrari practice de Microbiologie- Gabriela Loredana Popa, editura Medicala, 2002

2. Dr Dolfi Alexandra – Despre sistemul imunitar

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

www.facebook.com/nutrigo.ro – Postările nutri-științifice ale Nutriei.
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei.
https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Poze cu Nutria.
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo Vlogurile Live ale Nutriei.
https://www.facebook.com/groups/FunandFood.byNutriGo/ Grupul Nutriei.
https://fixlafix.com/author/ionutignat/ Nutria Fixistă.

Dulcele este kriptonita ta!? Nu reușești să scapi de dorința de zahăr și îți afectează sănătatea și silueta!?
Dacă ai decis să învingi POFTA DE DULCE – DEFINITIV în 2020 – ai soluția aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Dacă vrei să lucrezi unu la unu, direct cu Nutria Ionut Ignat, pentru rezultate ultra-rapide, eficiente și definitive – ai detaliile despre consiliere aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Sună ACUM și programează prima consultație GRATUITĂ direct pe numărul Nutriei Ionut Ignat:
0040 787 801 939[:]

Imunitatea – Despre Virusi

de  Ionut Ignat – Cabinet  NutriGo

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

Imunitatea – Despre Virusi . Impotriva infecțiilor virale au apărut numeroase vaccinuri precum vaccinul anti-poliomielită, vaccinul anti-rubeolă, vaccinul anti-virus hepatitic B, vaccinul anti-rujeolă etc. Variola este singura infecție virală despre care se cunoaște că a fost eradicată prin folosirea vaccinului anti-variolic, ultimul caz fiind raportat în octombrie 1977.

Cu toate că avem vaccinuri și tratamente eficiente, infecțiile virale constituie încă un pericol real întrucât gradul de morbiditate și mortalitate este destul de ridicat.

Ca și bacteriile, pentru a produce o infecție persistentă în organism virusurile trebuie să fie caracterizate prin patogenitate și virulență. Cele două caracteristici sunt strâns legate și depind una de cealaltă. Un virus foarte puțin virulent va fi eradicat de către răspunsul imun al gazdei și îndepărtat din organism, iar un virus foarte virulent depăși posibilitățile de apărare ale răspunsului imun și prognosticul gazdei va fi nefavorabil, putând surveni chiar decesul. Virulența poate fi modificată prin mutațiile care apar în materialul genetic viral.

Ca și la bacterii, pentru a putea declanșa un răspuns imun din partea gazdei, virusurile trebuie să fie caracterizate prin imunogenicitate. Aceasta este dată de proteinele virale componente ale capsidei virusului (învelișul protector viral). Răspunsul imun anti viral se produce atât împotriva antigenelor exprimate pe suprafața capsidei virusului respectiv, cât și împotriva antigenelor prezentate pe membrana celulei care a fost infectată de către virus.

Caracteristicile virusurilor

Virusurile sunt microorganisme procariote deoarece nu au nucleu propriu, materialul lor genetic fiind dispus liber în citoplasmă sub forma ADN viral sau ARN viral. Un virus nu va conține niciodată ambele tipuri de acizi nucleici. În funcție de tipul de acid, dezoxiribonucleic sau ribonucleic se deosebesc două mari grupuri de virusuri: dezoxiribovirusuri care conțin numai ADN (Virus herpetic, virusuri hepatitice) și ribovirusuri care conțin numai ARN (virusul gripal, virusul HIV). Virusurile au apărut consecutiv evoluției celulelor, după apariția bacteriilor. Există chiar și virusuri care atacă bacteriile, denumiți bacteriofagi.

Diferențele dintre virusuri și bacterii sunt următoarele:
– Virusurile sunt paraziți exclusiv intracelulari și sunt dependenți de energia furnizată de către celula gazdă întrucât, spre deosebire de bacterii virusurile nu au mitocondrii care să le asigure respirația și potențialul energetic.
– Virusurile nu au ribozomi deci nu pot realiza sinteza proteică și nu se pot replica independent, prin urmare replicarea lor se face dependent de mecanismul de replicare al celulei gazdă și o dată cu diviziunea celulei gazdă se va realiza și replicarea virală. Prin urmare, invazia gazdei de către virusuri se face prin înmulțirea excesivă a celulelor gazdă care vor avea materialul genetic modificat și înlocuit cu materialul genetic viral. În momentul în care o celulă este infectată de către un virus, ea nu încetează să își îndeplinească funcțiile obișnuite, fiind folosită numai ca gazdă cu ajutorul căreia virusul se înmulțește și devine patogen.
– Virusurile, spre deoseobire de bacterii care pot fi cultivate pe diverse medii nutritive care nu conțin celule vii, pot fi cultivate numai pe medii celulare vii, deoarece ele nu pot crește în afara celulelor. De aceea sunt mult mai greu de cultivat decît bacteriile și cultivarea lor nu este o metodă curentă de diagnostic.
– Virusurile au o organizare structurală simplă, deoarece informația lor genetică este depozitată de un singur tip de acid nucleic, fie ADN, fie ARN.
– Spre deosebire de bacteriile care se divid, virusurile nu au ca mecanism de multiplicare diviziunea ci multiplicarea lor este un proces mult mai complex, care include și celula gazdă, proces denumitreplicare virală.
– Dimensiunile virusurilor sunt mult mai mici decît ale bacteriilor, unele virusuri fiind chiar de 1.000 de ori mai mici decât bacteriile, de aceea unitatea de măsură pentru stabilirea dimensiunilor unui virus nu este micrometrul ci nanometrul, care este egal cu 10 la puterea -9 metri.

Acidul nucleic reprezentat fie de ADN, fie de ARN este cea mai importantă componentă a virusului. În afară de material genetic, virusul este alcătuit dintr-o capsidă care protejează acidul nucleic. Unele virusuri au în afară de capsidă și o anvelopă, care constituie un al doilea înveliș viral. Atât capsida, cât și anvelopa au structură proteică sau glicoproteică, aceste proteine constituind antigenele virale de suprafață.

Înmulțirea virusurilor se face deci numai în interiorul celulelor vii deoarece ele sunt dependente de enzimele celulare, de ribozomii celulari și de sursele celulare de energie. Prin urmare s-a stabilit faptul că virusurile sunt paraziți intracelulari obligatorii și prin faptul că modifică expresia materialului genetic al celulei gazde sunt implicit paraziți la nivel genetic, care posedă atributele vieții reprezentate de autoreproducere (replicare) și ereditate (transmiterea caracterelor de virulență către toate copiile rezultate prin replicarea virală).

Genomul viral codifică proteinele structurale care alcătuiesc capsida și anvelopa (învelișurile genomului) și proteinele reglatorii care au funcție enzimatică

Relația dintre virus și celula gazdă

Permisivitatea este un concept definit ca fiind suma de modalități prin care virusurile sunt capabile să influențeze, să modifice și să controleze metabolismul celulei gazdă. Unele virusuri nu sunt permisive deloc întrucât ele sunt incapabile să se replice în celula care le-a găzduit și astfel sunt eliminate o dată cu moartea acestei celule în procesul numit infecție abortivă, alte virusuri sunt capabile de un grad înalt de replicare și determină infecția productivă sau litică ce va duce la moartea celulei gazdă și la răspândirea virusului. Infecția abortivă și infecția productivă sunt două situații extreme între care se regăsesc trei situații intermediare: infecția aparentă, infecția persistentă și infecția latentă.

Infecția inaparentă este infecția în care cantitățile de virusuri produse sunt limitate. Aceste virusuri pot persista în focare virale inaparente care nu determină niciun fel de semne și simptome. Multiplicarea virală se face limitat în aceste focare. Un organism sănătos va eradica infecția cu ajutorul sistemului său imunitar, însă organismele imunodeprimate vor transforma infecțiile inaparente în infecții productive.

Infecția persisentă este infecția în care există un echilibru între replicarea virală și diviziunea celulelor infectate de către virus. Persistența virusului în organism este produsă de existența unor factori extracelulari care protetejează celulele încă neinfectate interferon, anticorpi non-neutralizanți) și de selectarea unor tulpini virale cu multplicare lentă. Astfel se produce o infecție cronică cum este de exemplu hepatita B sau hepatita C.

Infecția latentă este infecția în care ciclul replicativ viral (înmulțirea virusurilor) se oprește timpuriu. Herpes-virusurile sunt exemplu caracteristic pentru că ele produc o astfel de infecție întrucât pot rămâne latente în organism timp îndelungat. De exemplu alfaherpesvirusurile sunt responsabile de veziculele herpetice de la nivelul dermului (la nivelul buzelor – virus herpes simplex 1 sau la nivel genital – virus herpes simplex 2) după care rămân latente la nivelul ganglionilor de pe calea rădăcinilor posterioare ale nervului spinal care inervează zona cutanată afectată de veziculele herpetice.

Latența infecției nu răspunde la acțiunea medicamentelor antiherpetice care scurtează evoluția veziculelor cutanate dar nu vindecă bolnavul întrucât nu au acțiune asupra virusurilor depozitate în sediile de latență.

Transmiterea infecțiilor virale

Patogenitatea este capacitatea virusurilor și a tuturor microorganismelor de a induce boala. În funcție de patogenitatea lor, tulpinile virale pot fi sălbatice (virulente) sau atenuate. Factorii care influențează patogenitatea țin de caracteristicile organismului gazdă și de mecanismele sale de apărare precum și de mediul ambiant, de factorii demografici și socio-economici în care organismul gazdă își desfășoară viața.

Evoluția virozelor este diferită și în funcție de calea lor de transmitere (pe orizontală sau pe verticală) și de poarta de intrare în organism (cale aeriană, alimentară sau parenterală – prin ace infectate, injecții, manevre chirurgicale, tatuaje, înțepături cu diverse obiecte care penetrează bariera cutanată de apărare).

Transmiterea verticală este acel tip de transmitere a infecției virale care se face de la mamă la fătfie transplacentar, fine în timpul nașterii, fie postpartum. Cu cât infecția se produce mai timpuriu în timpul dezvoltării fătului sau chiar în faza de embrion (în primele 4 luni de gestație) efectele ei sunt mai devastatoare. Virusul rubeolei și virusul citomegalic sunt cele mai incriminate pentru potențialul lor teratogen care reprezintă capacitatea lor de a produce malformații congenitale. Cu cât depistarea infecției la mamă este mai timpurie, cu atât ea poate fi eradicată înainte să producă consecințe devastatoare asupra embrionului sau fătului.

Transmiterea verticală se poate produce antepartum transplacentar prin penetrarea barierei placentare în timpul perioadei de gestație, intrapartum sau peripartum, adică în cursul nașterii prin ruperea capilarelor circulației placentare și pătrunderea antigenelor materne în circulația fetală sau postpartum prin laptele matern la sugarul alimentat natural.

Transmiterea orizontală este aceea care se produce de la om la om pornind de la un caz infectat care prin contactul cu alți indivizi răspândește viroza în populație și generează numeroase cazuri secundare. Propagarea infecției se poate face pe cale aerogenă, pe cale alimentară sau prin contact direct cu subiectul infectat.

Virusurile, similar bacteriilor se multiplică inițial la poarta de intrare înainte ca infecția să se generalizeze pe calea circulației sistemice sanguine sau limfatice. Propagarea virozei se poate face și septinevritic, prin tecile nervilor, un exemplu clasic este acela al rabiei care se propagă pe cale nervoasă de la locul mușcăturii până la sistemul nervos central.

În urma replicării virusului la poarta de intrare poate apărea simptomatologia precum rinofaringită, guturai sau gastroenterită. Generalizarea infecției determină simptome nespecifice precum febră și stare generală alterată apoi poate apărea simptomatologia specifică de organ ca în cazul hepatitelor sau encefalitelor virale.

De cele mai multe ori sistemul imunitar este capabil să lupte împotriva infecției datorită activării imunității naturale sau dobândite și se produce astfel limitarea simptomatologică până la starea de convalescență și vindecare.

Într-o infecție virală există cîțiva parametri care se urmăresc obligatoriu și anume: perioada de incubație, perioada de debut, perioada de stare și perioada de convalescență.

La începutul bolii predomină anticorpii de tip IgM apoi apare seroconversia cu generarea anticorpilor de tip IgG prin fenomenul de switch imunologic sau comutare izotipică.

Imunitatea nespecifică

Rezistența înnăscută este determinată de acel tip de imunitate care, pentru a se declanșa nu presupune existența unui contact anterior între gazdă și virusul declanșator al infecției fiind numită șiimunitate nespecifică sau imunitate naturală.

Rezistența înnăscută sau imunitatea naturală este asigurată prin anumite mecanisme care sunt reprezentate pe de o parte de barierele naturale ale organismului (țesutul cutanat, saliva, sucul gastric) și de anumite mecanisme umorale precum lizozimul, sistemul complement, interferonii și citokinele proinflamatorii și de mecanisme celulare precum macrofagele și celulele Natural Killer.

În imunitatea înnăscută există anumiți receptori numiți Toll Like Receptors capabili să recunoască componentele structurale ale agenților patogeni (proteniele de suprafață virale și bacteriene) și să inițieze reacții de apărare încă din primele minute, prin activarea răspunsului imun. Astfel se produc intermediari activi de oxigen reprezentați de radicalii liberi cu rol litic și citokine proinflamatorii precuminterleukina 1, factorul de necroză tumorală alfa și interferonul gamma. Celulele care intervin în imunitatea nespecifică sunt:

Macrofagele

Macrofagele din sistemul fagocitar mononuclear sunt unul din primele celule care răspund în momentul în care se inițiază o infecție. Ele au o capacitate foarte mare de fagocitoză și secretă factori care ucid virusurile, astfel asigură controlul infecției încă din primele ore de la debutul acesteia. Macrofagele generează citokine proinflamatorii ca TNF alfa, IL-1 și IL-12 care induc răspunsul inflamator necesar pentru îndepărtarea agenților patogeni. Însă acest răspuns inflamator induce daune în țesuturile în care se produce deoarece apar leziuni celulare importante și în țesutul neinfectat viral. Limitarea efectelor litice pe care inflamația le are și asupra țesuturilor sănătoase se face princitokinele antiinflamatorii reprezentate de IL 4 și 10 și Tumor Growing Factor beta (TGF beta). Citokinele antiinflamatorii sunt produse de alte celule decât macrofagele și anume celulele natural killer, limfocitele T sau limfocitele B și contribuie la atenuarea activității macrofagelor. Prin urmare, stimularea exercitată de citokinele proinflamatorii asupra macrofagelor este barată și citokinele antiinflamatorii astfel încât efectele de distrugere asupra țesutului neinfectat sunt limitate.

Celulele Natural Killer

Sunt celule mari aparținînd categoriei de Large Granular Lymphocytes. Au acțiune citolitică asupra celulelor infectate viral și asupra celulelor tumorale prin capacitatea lor de a secreta enzime litice din categoria proteazelor numite perforine și granzime. Interferonii activează celulele natural killer. Inhibarea lor se face de către interleukina 10 care inhibă interferonul gamma.

Răspunsul imun umoral

Răspunsul imun umoral are ca rezultat final sinteza anticorpilor specifici. El este de două tipuri, primar și secundar.

Răspunsul imun primar apare în primele zile post-infecție și atinge vârful după 2-3 săptămâni apoi scade fiind înlocuit de răspunsul imun secundar. Răspunsul primar este timpuriu, pasager și este caracterizat prin sinteza anticorpilor de tip IgM care au afinitate redusă pentru celulele infectate și sunt relativ puțin specifici.

Răspunsul imun secundar este tardiv și persistent fiind caracterizat prin sinteza de anticorpi de tip IgG sau IgA.

Cei de tip IgG sunt anticorpi cu specificitate mare care recunosc un anumit tip sau subtip de virus. Virusurile sunt substanțe imunogene și intră în categoria antigenelor având o greutate moleculară peste 1.000 de daltoni și având structură proteică sau glicoproteică.

Anticorpii acționează atât asupra virusurilor libere în circulație cât și asupra celulelor care au fost infectate de către virusuri. Acțiunea anticorpilor asupra virusurilor libere este aceea de neutralizare.Ei se leagă de structurile superficiale reprezentate de anvelopă și capsidă și determină modificări conformaționale care opresc adsorbția și internalizarea virusului într-o celulă gazdă. IgG sunt anticorpi circulanți și IgA asigură apărarea antivirală la nivelul mucoaselor.

Anticorpii nu sunt numai de tip neutralizant, unii sunt capabili să lege structuri virale care s-au inserat în membrana celulei gazdă participând la liza acestor structuri.

Limfocitele B care se activează și se diferențiază în plasmocite sunt celulele producătoare de anticorpi. Limfocitele B recunosc antigenele virale și proliferează clonal în urma recunoașterii, apoi se transformă în plasmocite și secretă anticorpi.

Limfocitele cu memorie sunt fracția limfocitelor B care se reînnoiesc foarte rar având un timp de înjumătățire mare și o viață lungă. Ele apără prompt organismul la contactele ulterioare cu același virus. Ele se expansionează clonal rapid și produc concentrații mari de anticorpi care contribuie la asigurarea protecției eficiente anti-infecțioase. Anticorpii cresc și eficiența răspunsului imun celular.

Răspunsul imun celular

Celulele care participă sunt reprezentate de celulele foliculare dendritice, de macrofagele circulante și intratisulare, de limfocitele T helper CD 4+ și de limfocitele citotoxice și supresoare CD 8+.

În viroze acest tip de răspuns imun este preponderent, fapt dovedit în cazul anumitor boli în care este prezentă agamaglobulinemia (incapacitatea de sinteză a imunoglobulinelor), bolnavii respectivi putând lupta împotriva virozelor deoarece își păstrează acțiunea celulelor imunocompetențe participante la răspunsul imun celular. Pacienții care însă au deficiențe ale răspunsului imun celular dezvoltă infecții virale letale, deși sunt capabili să producă anticorpi.

Proteinele virale sunt clivate în peptidele componente de către celulele prezentatoare de antigen și peptidele respective sunt aduse la suprafața acestor celule și prezentate către limfocite cu ajutorul complexului major de histocompatibilitate.

Sistemul major de histocompatibilitate (CMH) este împărțit în două clase și anume CMH clasa 1prezent pe macrofage și pe toate celulele somatice posesoare de nucleu din organism. CMH clasa 2este prezent numai pe macrofage și pe limfocitele B și T activate.

Celulele dendritice foliculare derivă din măduva osoasă și sunt capabile să captureze și să proceseze antigenele. Contactul cu virusul le activează și vor migra în organele limfoide secundare unde vor începe secreția de interferon gamma.

Limfocitele T recunosc epitopii virali cu ajutorul T Cell Receptor care are o structură similară imunoglobulinelor fiind alcătuit din structuri variabile și structuri constante. Limfocitele T helper CD 4+ recunosc peptidele prezentate pe CMH clasa 2, iar limfocitele T citotoxice CD 8+ recunosc peptidele prezentate pe CMH clasa 2.

Limfocitele T CD 8+ lizează celulele infectate cu virus. Și limfocitele T citotoxice și supresoare (care diminuează intensitatea răspunsului imun când este necear) au capacitatea de a deveni limfocite cu memorie imunologică.

Interferonii

Sunt glicoproteine care sunt codificate de genomul celulei gazdă. Interferonii sunt de mai multe tipuri întrucât diferă între ei prin numărul și secvențele de aminoacizi și prin proprietățile lor fizico-chimice și biologice.
– Interferonul alfa este secretat de limfocite și are proprietăți în special antivirale
– Interferonul beta este sintetizat de fibroblaste și este utilizat în tratamentul unor boli neurologice
– Interferonul gamma sintetizat e macrofagele activate are acțiune de imunomodulator fiind util în tratamentul anumitor cancere.

Interferonii au acțiune antivirală specifică de specie dar nespecifică de virus, fapt tradus prin capacitatea interferonului de a inhiba orice virus care infectează o anumită specie.

Interferonii au efecte biologice foarte importante care sunt reprezentate de acțiunea de inhibare a diseminării virale în organism (mai intensă pe virusurile ARN), acțiune anticelulară de inhibiție a diviziunii celulelor normale și canceroase și acțiune imunomodulatoare întrucât pot stimula sau inhiba sinteza anumitor citokine.

Efectele biologice ale interferonilor nu sunt dependente de internalizarea lor în celulă ci extracelular există receptori pentru interferon care o dată ce au recunoscut interferonul delanșează o cascadă de semnalizare ce are ca rezultat final activarea genelor inductibile de interferon. Prin expresia acestor gene relația ARN viral – ribozomi ai celulei gazdă se fragilizează și se destramă iar ARN viral se va fragmenta.

Acțiunea imunomodulatoare se referă la stimularea de către interferon a creșterii expresiei moleculelor sistemului major de histocompatibilitate și activarea celulelor natural killer.

Vaccinurile anti-virale

Au ca principiu imunizarea anti-virală a organismului fără a provoca însă o viroză. Astfel se formeazălimfocite cu memorie și organismul vaccinat va răspunde imediat la contactele ulterioare cu antigenul împotriva căruia a fost vaccinat. Pentru ca vaccinarea să aibă succes titrul anticorpilor post-vaccinare trebuie să fie suficient de mare pentru a avea acțiune neutralizantă anti-virală.

Un vaccin ideal are o eficacitate peste 90% și să fie activ după o singură doză (fără rapeluri ulterioare). Imunitatea post-vaccinare trebuie să fie persistentă, răspunsul imun produs este atât umoral și celular, cât și al mucoaselor. De asemena nu trebuie să aibă reacții adverse. Sunt foarte puține vaccinuri care au toate aceste atribute.
Vaccinurile anti-virale sunt de trei tipui și anume: vii atenuate, inactivate și sintetice.

Vaccinurile vii atenuate sunt suspensii de microroganism obținute în urma cultivării in vitro în culturi de celule a unor tulpini virale selecționate. Acestea, într-o singură doză produc imunitate atât celulară cât și umorală pe toată durata vieții organismului vaccinat. Însă, deși extrem de eficiente, vaccinurile vii au anumite reacții secundare întrucât produc simtpome severe de infecție la imunodeprimați și stabilitatea lor este relativ precară. Exemplu: vaccinul anti-polio.

Vaccinurile inactivate sunt suspensii preparate prin inactivarea preparatelor virulente la care genomul a fost anihilat dar imunogenitatea a fost prezervată. Astfel genele virale au fost distruse dar proteinele de suprafață cu proprietăți de antigenicitate au fost păstrate. Au capacitate de a genera răspuns imun mai mic decît a celor vii și de asemenea sunt necesare doze multiple de vaccin (rapeluri) pentru ca acesta să fie eficient. Exemplu: vaccinul anti hepatită B.

Vaccinurile sintetice sunt fabricate cu ajutorul ingineriei genetice prin tehnologia ADN recombinant.

1. Guyton C Arthur- Tratat de fiziologie a omului, editura Callisto, 2007
   2. Esentialul in Imunologie, Bara Constantin, Editura ALL
   3. Curs concis de Virusologie, Ruta Simona, Costin Cernescu, Editura Universitara Carol Davila, Bucuresti 2003
   4. Curs de virusologie, Ruta Simona, UMF Carol Davila 2011.

2. Dr Dolfi Alexandra – Despre sistemul imunitar

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

www.facebook.com/nutrigo.ro – Postările nutri-științifice ale Nutriei.
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei.
https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Poze cu Nutria.
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo Vlogurile Live ale Nutriei.
https://www.facebook.com/groups/FunandFood.byNutriGo/ Grupul Nutriei.
https://fixlafix.com/author/ionutignat/ Nutria Fixistă.

Dulcele este kriptonita ta!? Nu reușești să scapi de dorința de zahăr și îți afectează sănătatea și silueta!?
Dacă ai decis să învingi POFTA DE DULCE – DEFINITIV în 2020 – ai soluția aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Dacă vrei să lucrezi unu la unu, direct cu Nutria Ionut Ignat, pentru rezultate ultra-rapide, eficiente și definitive – ai detaliile despre consiliere aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Sună ACUM și programează prima consultație GRATUITĂ direct pe numărul Nutriei Ionut Ignat:
0040 787 801 939

Imunitatea – Despre Sistemul Imunitar

de Ionut Ignat – Cabinet  NutriGo

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină  – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

Imunitatea – Despre Sistemul Imunitar . Imunitatea este un mecanism de apărare al organismului care îi conferă protecție împotriva îmbolnăvirii acționând ca o barieră în calea agentului patogen (fie el bacterian, viral, parazitar sau din categoria toxinelor) astfel încât organismul nu va contacta afecțiunea pe care o induce agentul patogen respectiv.

Sistemul imunitar

Este reprezentat de totalitatea mecanismelor de apărare împotriva microorganismelor patogene și a structurilor non-self.(care nu apartin corpului).

Tipuri de imunitate dobândită

Rezistența contra unui agent patogen poate fi căpătată activ, fiind numită imunitate dobândită natural în mod activ, Organsimul căpătând rezistență față de un anumit agent microbian după ce a dezvoltat boala și s-a vindecat prin fabricarea de anticorpi anti-agentul microbian respectiv, anticorpi care persistă timp îndelungat prevenind o eventuală reîmbolnăvire. Un exemplu sunt bolile copilăriei, care odată declanșate și vindecate nu vor mai fi contactate ulterior din cauza faptului că organismul a dobândit imunitate naturală prin fabricarea de anticorpi împotriva agenților microbieni respectivi (oreion, varicelă, rubeolă, rujeolă etc.). Acest tip de imunitate poate funcționa timp de luni, ani sau toată viața, deoarece limfocitele devoltă o memorie imunologică și la un nou contact cu același antigen vor reacționa având ca rezultat blocarea dezvoltării infecției.

Imunitatea dobândită natural în mod pasiv

(imunitate naturală pasivă) este cea dezvoltată prin pasajul transplacentar al anticorpilor de la mamă la făt în timpul sarcinii, precum și de pasajul imunoglobulinei A secretorii de la mamă la făt prin laptele matern în timpul alăptării.

Imunitatea dobândită artificial în mod activ

se capătă prin vaccinare, caz în care organismul primește o doză mică de agenți microbieni inactivați care vor declanșa un răspuns imun finalizat prin sinteza de anticorpi specifici anti agentul patogen cu care s-a realizat vaccinarea. Imunitatea post-vaccin se realizează lent, în 2-3 săptămâni și are o durată variabilă, în funcție de tipul de vaccin care s-a folosit. Vaccinarea este o metodă profilactică de provenire a anumitor infecții mai ales în anotimpurile specifice dezvoltării afecțiunilor respective precum gripă sau în zone endemice pentru anumite afecțiuni, cum este România pentru tuberculoză.

Imunitatea dobândită artificial în mod pasiv

se numește și serumizare și constă în administrarea unor preparate biologice numite seruri imune, care conțin anticorpi specifici unei boli elaborați de un alt organism, anticorpi care vor fi transferați apoi organismului care urmează să fie imunizat cu serul respectiv prelevat de la organismul care a fabricat anticorpii. Acest tip de imunitate se instalează foarte rapid, în maximum 1-2 ore dar durează și foarte puțin (30 de zile). Scopul folosirii serurilor imune este profilactic, la organismele cu risc mare de infectare sau terapeutic, la organismele bolnave.

Bibliografie

Dr Dolfi Alexandra – Despre sistemul imunitar

1.Curs Imunologie, Ioana Stefanescu- Catedra de Fiziologie a UMF Carol Davila, Bucuresti
2. Esentialul in Imunologie, Bara Constantin, Editura ALL
3. Curs de Imunologie, Caterda de Imunologie a UMF Victor Babes, Timisoara

Articol Informativ GRATUIT cu caracter medical sponsorizat de:

Hipy Suc Cătină – Sursa ta Eco de Imunitate –

(Se găseşte in toate magazinele Carrefour)

www.hipy.ro

www.facebook.com/nutrigo.ro – Postările nutri-științifice ale Nutriei.
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei.
https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Poze cu Nutria.
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo Vlogurile Live ale Nutriei.
https://www.facebook.com/groups/FunandFood.byNutriGo/ Grupul Nutriei.
https://fixlafix.com/author/ionutignat/ Nutria Fixistă.

Dulcele este kriptonita ta!? Nu reușești să scapi de dorința de zahăr și îți afectează sănătatea și silueta!?
Dacă ai decis să învingi POFTA DE DULCE – DEFINITIV în 2020 – ai soluția aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Dacă vrei să lucrezi unu la unu, direct cu Nutria Ionut Ignat, pentru rezultate ultra-rapide, eficiente și definitive – ai detaliile despre consiliere aici – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

Sună ACUM și programează prima consultație GRATUITĂ direct pe numărul Nutriei Ionut Ignat:
0040 787 801 939

Despre fructele de catina alba ,

Fructele de catina alba sunt cele mai bogate în vitamina C naturală, precum și în vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloză.

Fructul conţine:

• substanţă uscată (15-20%)
• zaharuri (0,05-0,5%)
• acizi organici (1,5-4%)
• pectine (0,14-0,5)
• polifenoli şi tananţi, flavonoide (1,8%)
• celuloză (0,9%)
• proteine (1,2%)
• ulei deosebit de complex (8-12%)
• β-caroten (3,5-10%)
• microelemente (dintre care amintim fosforul 194,4 mg% , calciu 211,8 mg%, magneziu 186,1 mg %, potasiu 165,1%, sodiu 2,8 mg%, fier 13,84 mg%)
• vitamine liposolubile ( vitamina A <380 mg% , vitamina E 16 mg%, vitamina K, vitamina D 20 mg%)
• vitamine hidrosolubile ( vitamina C, vitamina P, vitamina F 8 mg% , vitamina B1-B9 cantitatea lor variază între 360–2500 mg/100g fruct)
• 18 amino acizi esenţiali
• acizi graşi esenţiali (80-90%)

Dintre acizii esenţiali amintim: acidul oleic (1%), acid linoilei (3%), acid pantotenic (1,5%), acid palmitoleic (1%), acid heptadecanoic (1%), acid erucic (1%), acid succinic, acid malic, acid maleiuc, acid ascorbic,α şi β cateron, licopen , criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină, kantofilă, tocoferoli, fitosteroli, ect. Seminţele mai conţin acizi graşi nesaturaţi ( cu legături duble sau triple) cum ar fi: acidul linoleic şi linolenic.

Frunzele şi scoarţa arbustului are conţinut mai mare de sitosferol şi tocoferol. După cum bine se ştie vitaminele liposolubile sunt instabile în mediu acid, iar vitaminele hidrosolubile sunt instabile în mediu alcalin. Păstrarea acestor vitamine se explică prin existenţa unor membrane unidirecţionale. De aceea majoritarea preparatelor nu au acelaşi conţinut ridicat în vitamine ca fructul în sine.

Hipy Suc de Catina

www.hipy.ro – Singura sursa de suc de catina alba Bio – se regaseste in toate magazinele Carrefour – langa sectia de legume.

Povestea Sucului de Cătină Eco de la Hipy Suc Catina Partea a II-a

Despre ce înseamnă să produci ECO cu pasiune www.hipy.ro

Hipy Suc de catina si povestea unei afaceri pur Româneşti – ECO
Partea I – Despre Certificarea Ecologică

Deşi era cald afară şi metabolismul meu parcă nu se obişnuise încă să se auto-regleze termic, m-am oprit in mijlocul trotoarului, piedut in amintiri. Îmi treceau repede prin minte imaginile asociate cu sentimente, legate de lunile de la începutul afacerii mele… păreau parcă uşor cufundate în negura timpului, parcă puţin în ceaţă – sau poate eram eu complet în ceaţă, când am luat deciziile.

Şi atunci am început să mă gândesc la povestea lor- foarte asemănătoare! Background complet diferit – dar eticheta de afaceri şi deontologia generală de parteneriate şi PR bine implementate…

Au renunţat la tot, au pus tot la bătaie şi după…. au muncit, au muncit, au muncit. De ce? Pentru unul din cele mai nobile motive existente pe suprafaţa acestei planete: sănătatea copiilor noştri. Produsul lor obţinut – ţiplă- dar nu de el vreau să vă povestesc acum- îi va veni timpul şi lui.

Ci vreau să vă povestesc de a lui certificare ECO !!! Dragi cititori, este o formă de cunună de lauri pentru un produs crescut în şi pentru sănătate… Nu este uşor Dragi Ieşeni!

OOO DA! Datul din gură este sport naţional acum- şi toată lumea îşi auto-intitulează produsele ba eco, ba bio, ba sănătate curată – dar să ai şi certificatul în mână – este altă poveste! Practic, îmi aduc aminte de momentele din dojo, alături de sensei-ul meu – da dragilor- este centura neagră în producţie locală!

Poate mulţi nu înţeleg şi nici nu realizează- şi cel mai probabil aleg în funcţie de buzunar. Deşi sincer, mai ales în breasla mea nutriţionistă, mi se pare un paradox: cauţi sănătatea în alimentaţie, dar faci derogari fix când vine vorba de autorizare – vorba românului – “ca rrom-ul la mal” (ca să nu discriminez prin terminologie).

Şi asta doar pentru că ai citit un text amărât asociat cu o poză “preluată” de pe google, sau ai găsit produsul “ECO” pe un grup de FB “sănătos” …. sau, mai rău, ţi-a zis nenea cu o cuşmă de invidiat, la tarabă din piaţă. Nici măcar bon fiscal nu primeşti, să ai de unde să-l iei juridic pe “pseudo-producatorul ECO” şi să-l întrebi dacă ştie de cuvântul sănătate (asta după ce ai realizat că ai dat banii degeaba şi numai sănătate nu primeşti- de multe ori, chiar din contră).

**ECO înseamnă totul!**

Înseamnă că ai crescut fructul în cele mai bune condiţii fără nici o asistenţă chimică, de nici un fel. Înseamnă ca produsul tău a luat naştere în cele mai curate şi atent supravegheate condiţii de producţie şi de stocare. Şi mai înseamnă că la final – ai trecut toate testele de laborator posibile făcute de autorităţi, de toate controalele succesive şi obsesive şi primeşti felicitările pentru munca, informarea, iscusinţa, consecvenţa şi pasiunea ta.

ECO ESTE O GARANŢIE A CALITĂŢII… şi dacă te vrei Sănătofag Dragă Ieşeanule şi nu îţi place să faci derogări de la sănătate – Aceasta este varianta optimă!

Facebook: Hipy Suc de catina

www.hipy.ro

Hipy se regaseste in toate magazinele Carrefour