Haoleooo postai zilele trecute un articol fain (zic eu) despre pâine – și amu toată lumea mă întreabă de mămăligă… ca să vezi!?
Ehehe Dragii Nutriei – vedeți voi – versus pâine, mămăliga este complet altă mâncare … cu pește.
Nici n-aș ști cu ce să încep la beneficii: aaa gata! Știu… are indicele glicemic de doar 65 -mediu (din acest motiv este recomandată și diabeticilor). Mai mult, posedă doar 70 kcal per 100 de grame – deci este semnificativ mai “prietenoasă” cu rata noastră metabolică și reducerea/menținerea în standard a nivelului de țesut adipos.
Mai mult – are și un conținut decent de fibre – care – atenție! Nu balonează – balonarea fiind dată de, în genere fibrele conținute în cereale care nu sunt digerate ducând astfel la fermentarea drojdiei… Deci ne mai asistă și într-un mod elegant social, tranzitul intestinal.
Nu este prea bogată în proteine – având doar 2g la 100g – dar aminoacizii din porumb au tendința de a menține sub control glucoza din sânge. Bogată în Beta-Caroten cu multiple efecte benefice.
Poate că are putințel mai mult sodiu decât ar trebui – dar în rest e super brici. Dar amu să spargem într-un mod mai puțin elegant și câteva mituri – nu există “cură de slăbire cu mămăligă” – nu conține vitamine prea multe (doar vit A 6% DZR/100g și vit C 12%DZR/100g – și nici nu vă gânditi să completați vreo carență de aceste vitamine cu mămăligă întrucât asilimarea este redusă). Dragi mușterii de sala – mămăliga NU construiește masă musculară – având un procent redus de amino-acizi – poate ajută la nivelul energetic din antrenament stocându-se pitulându-se atent in glicogen.
Spectrul de minerale este redus și el și singurul care se detașează în procente este Na – cu 13% DZR/100g…
Draga noastră mămăligă autohtonă nu conține gluten – ceea ce o face ideală ca și carbohidrat pentru cei ce suferă de această intoleranță și/sau de boala celiacă. De altfel – mămăliga (dacă nu este preparată cu unt, lapte sau ulei) nu conține nici o formă de colesterol, ceea ce o face din nou ideală în cazul în care avem probleme cardiovasculare sau de tensiune arterială.
Cu ce merge mămăliga mâncată?
Cu sarmale – bineînțeles – grijă că avem totuși doi carbohidrați acilea – și se adună repejor ca muștele la țesutul adipos – deci consumați această combinație ideal în prima parte a zile până prin ora 17.00.
Pește pește – mămăliga prăpădește – doar dacă are multe oase – altfel – este o altă combinație faină de păpat și cam cât se poate de tradițională.
Cu magiun? Hei! De ce nu – doar ca ambele se metabolizează în glucoză – așa că din nou atenție la nivelul caloric zilnic.
Câtă mămăligă păpăm?
Depinde și de scopurile urmărite și parametri corporali: dar pentru o persoană normo-ponderală, adică nici prea prea nici foarte foarte… o masă pe zi cu nu mai mult de un 300 g este cam suficientă. În rest – bun simț, pondere și echilibru între ceilalți macro-nutrienți.
CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/ (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.
www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele
Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.
[…] P.S. Acilea sincer – pot adăuga si articolul despre mămăligă pentru că sincer… este una din combinațiile adorate de mine când vine vorba de zacuscă! Dap! Sunt o rață mai ciudată (traducere liberă din engleză – complet neconcordantă cu orice expresie în română, a nu se băga în seamă!) https://www.nutrigo.ro/despre-mamaliga/ […]