Despre Spanac și Efectul Popeye
Se presupune că spanacul (spiancia oleracea) are originile in Persia și că abia în secolul al 12-lea s-a răspâbdit mai serios în Europa.
Termenul de FLORENTIN – este de fapt o caracteristică a felurilor de mâncare cu spanac și cu un sos cremos – termen care se presupune că datează din sec 16 – de la Catherina de Medici.
Sărind din farfurie la biologie, spanacul aparține familiei chenopodiaceelor, familie care mai include si quinoa.
Efectul Popeye (pentru cei mai noi cititori – momentul când un erou dintr-o serie de desene animate mai vechi… mânca spanac – primea o formă de super-puteri) este un efect care, deși exagerat, are la bază câteva „superputeri”.
Conținutul ridicat de fier ne asistă în producția de globule roșii ce transportă oxigenul prin tot corpul – precum și în sinteza de ADN. Spanacul este și o sursă excelentă de vit K, Vit A, Vit C, Vit B2 … precum și mineralele mangan, magneziu, fier.
100 g de de spanac ne furnizează 25kcal – 2.8g proteină, 1.6g de carbohidrați și 2.8 grame de fibre.
Spanacul – Precauţii şi contraindicaţii
Nu se va consuma de către pacientii bolnavi de reumatism, hepatită, pietre la rinichi sau vezică, inflaţii gastrice sau intestinale sau artrită, deoarece conţine acid oxalic, contraindicat în aceste afectiuni (din cauza oxalaţilor de potasiu şi calciu). La fel și pentru pacienții cu diagnosticul de litiază – gută – datorită conținului de acid uric.
Atenţie! Dacă în timpul preparării frunzele de spanac îşi schimbă culoarea din verde proaspăt în verde spre galben, atunci el devine dăunător şi nu trebuie consumat.
Rețeta zilei o aveți în poză – se numește Energy Breeze și conține:
-spanac (pentru toate de mai sus)
-Kale (despre care urmează să scriu un articol)
-Guarana (sursa favorită a Nutriei de energie – pe lângă cafea)
-Albuș de la Albus O1 – pentru că Nutria recomandă să nu ai nici o masă fără proteină.
-Scorțișoară – pentru că este locul 3 la antioxidanți – și este absolut delicios gustul!
-Dacă îl vrei dulce – adaugă Dulcișor de la Sweeteria – este singurul îndulcitor natural recomandat de Nutrie
-Dacă ai nevoie de un plus de fibre – folosește OptiFibre®. Recomandarea Nutriei când vine vorba de asistența tranzitului intestinal și curățirea colonului.
https://www.facebook.com/Nestle.Ro/videos/325454318125568/
CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/ (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:
-calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.
www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele
Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.