fbpx
Regulile principale ale „slăbitului” și ceva palavre metabolice de cabinet cu Nutria

(am pus ghilimele, pentru că terminologia este una populară și nu științifică)

Marea majoritate a pacientelor/clientelor cu care lucrez deja unu la una de peste câteva luni sunt FOARTE frecvent abordate de prieteni și cunoștințe legat de transformarea lor corporală…

ce-ai făcut?” sau cum ai reușit?” … și răspunsul este de fiecare dată același: Am apelat la un specialist!”.

Din păcate și reacția celor care interoghează este de fiecare dată TOT aceeași: „Aaaaa!!! Creadeam că ai găsit un trick, o șmecherie ceva…!? Deci nimic, vreun ceai? Vreo pastiluță magică!?”

Răspunsul, fără echivoc – rămâne din nou TOT același statistic: „Nope! Nimic de genul! Doar muncă, consecvență și perseverență sub ghidaj specializat!”

Hai să schițăm totuși regulile slăbitului general valabile, cu sau fără specialist!!! Vreți!? (toată lumea în cor…. DAAA NUTRIAA!) 

1. NU POȚI SLĂBI DECÂT ÎN DEFICIT CALORIC! ASTA ESTE…

Dacă nu ești genul de persoană care consideră că gravitația este o conspirație mondială a reptilienilor și contești această regulă aruncându-te de pe bloc în mod frecvent, atunci nu contesta nici această regulă metabolică!

Număr de calorii de mentenanță = caloriile halite ca să rămâi la aceeași greutate!

Regim alimentar hipercaloric = borșul metabolic pe care l-ai făcut până acum de regulă, de ai ajuns în situația de a slăbi. Adică – ai mâncat peste numărul de calorii de mentenanță și bietul tău metabolism a stocat diferențele în celulele adipocite (grăsime, șuncă, slană – aia de vrem toți să scăpăm de ea!)

Regim alimentar hipocaloric = ceea ce trebuie să faci din acest moment să reduci surplusul depus de-a lungul anilor aka “drumul cel drept” aka “calea biblică a metabolismului”

2. NU POȚI SLĂBI fără să ai noțiunile de macro-nutrienți și combinațiile lor!

De ce? E ca și cum ai o mașină (numărul de calorii necesar), dar habar nu ai să o bagi în viteză, să pornești, să învârți volanul… Știi că trebuie să te bagi în mașină, dar cum să pleci la drum și mai ales să ajungi, sunt informații încă străine ție! Proteinele, carbohidrații și lipidele, cât, când și în ce combinații pe parcursul zilei – pentru orice slăbitor wannabe – sunt cutia de viteze, volanul, semnalizarea și ambreajul… Dacă nu știi să lucrezi cu ele, trebuie să chemi Uber-ul (adică pe mine) 😉 

3. NU POȚI SĂ SLĂBEȘTI ȘI SĂ RĂMÂI AȘA… CU SCURTĂTURI sau așteptând “jmecherii/golănii” – dacă asta este ceea ce cauți, îmi pare rău – NU EXISTĂ! N-ai tati d-astea! Trebuie să iei calea cea dreaptă a căinței, biblic/metabolică și să reversezi procesul prin care te-ai rătăcit de turmă… KARMA NEH!? (ZICE SHINTOISTUL JAPONEZ!)

Temporar, poate ai rezultate – cu înfometare, cu diuretice, cu laxative, cu episoade bulimice… etc etc etc. A la long – pui de două ori pe tine mai mult! Te bucuri 3 luni, lași garda jos, poc 10 kile au venit înapoi… te apuci iar de deshidratat… nu mai merge chiar ca prima oară și dublezi efortul acum, bagi amu’ bicicletă ca ursulețul Berilă și țopăi pe șine de scuipi câte un plămân la fiecare 10 minute… dar dai doar 5 kile jos… acu ești obosită de băut 5 litri de ceai, iar renunți pui 14 kile pe tine… deja ești în obezitate de gradul 2… clar te îndrepți spre morbidă! Te pierzi, aplici și mai multe „metode” de slăbit, combini înfometatul cu diureticele, leșini, ajungi la spital cu analizele terci… renunți iar, poc morbida peste tine! Abia te mai ridici de pe scaun, sport extrem până la bucătărie etc etc etc Mda! (de câte ori n-am auzit povestea asta? Cred că minim de 3-4 ori pe săptămână în medie…).

Atenție, episod de palavre mai jos:

*Credeți că-s fericit când primesc asta la anamneza inițială!? NU! De ce? Pentru că am de zece ori mai multă muncă să repar TOATE bălăriile citite și aplicate de pe net… la un metabolism mastodont. Iertare dragi cititori, dar nu este vina noastră pentru ce ați făcut unii dintre voi când ajungeți la noi… Ah! Și să nu uit, de regulă, fix de la acest profil istoric primesc și cea mai multă atitudine imperativă în cererea de rezultate… :) Și când refuzi cazul motivat de atitudinea negativistă… ești tratat ca arogant! (dap! Sunt foarte arogant, recunosc… dar aroganța mea este motivată de rezultate și vizibilitate! Și foarte multă muncă… care a dus inerent și la auto-prețuire și auto-conservare! Nervii mei sunt muuult mai importanți și necesari pentru a trata mai mulți pacienți complianți, decât să-i pierd pe toți cu 1-2 persoane). Îmi pare rău, dar și noi avem dreptul de refuza clienți… ca oricine, oriunde în economia asta! În plus, noi nu suntem medici… deci regulile de colegiu si case de asigurări nu se aplică la noi… suntem afaceri private de consiliere în alimentație și nutriție! 

Când vii la mine din start, devin cel mai bun prieten al tău, stăm la palavre, învățăm împreună, lucrăm, râdem, ne distrăm… și kilele se duc foarte repede și definitiv, TOCMAI pentru că ÎNVĂȚĂM ÎMPREUNĂ! Cum s-au adunat, cum s-au pus, cum se dau jos… și de ce! FOARTE IMPORTANT! Oricine din breasla mea, susținător de grupuri de FB sau de diete rinite, ducănite sau ketocite…  dacă nu are capacitatea de a răspunde la întrebarea DE CE!? (pe domeniul nutriției, la orice subiect propus unui client/pacient) cu o susținere metabolic/științifică (coerentă și dovedibilă cu surse CLARE de studii clinice/jurnale medicale cu date de publicare – ÎN NICI UN CAZ – sintagme de genul – “am auzit eu!” sau “cercetătorii britanici”)… nu are dreptul moral să predea diete pe foi sau sfaturi de slăbit (zic eu, evident!). FIECARE PERSOANĂ – care alege să lucreze cu un specialist, trebuie educată aferent – pentru a asimila informațiile și a le aplica pentru TOT RESTUL VIEȚII! Nu pentru o lună… sau 10 kile!

Dragilor, Slăbitul este un proces de durată, ce necesită consecvență, perseverență și de regulă, ajutorul specializat. De ce? Dacă până în prezent nu ai reușit singură – probabil ești genul cu mentalitatea „Știu ce să fac, dar nu reușesc!” (asta sau cazul prezentat mai sus). Dacă așa este atunci sunt două variante:

  1. HABAR NU AI CE SĂ FACI – ai citit 3 articole și ai văzut două postări pe nu știu ce grup de la alte persoane care au slăbit, o vedetă care ți-a spus că abstinența prin consum de usturoi seara la culcare, fără pastă de dinți după… te slăbește 5 kile pe săptămână și crezi că deja ești as în domeniul metabolismului tău… sau

  2. Chiar știi ce să faci, ai căutat și studiat, dar voința ta necesită de regulă asistență sau verificare și motivare cvasi-permenentă prin controlul unui nutriționist/consilier.

ORICE PROFIL din cele descrise de mai sus ți se potrivește – ALEGE ÎNTELEPT CALEA SLĂBITULUI POTRIVITĂ PENTRU TINE! Opțiunea cu datul în bară, când vine vorba de sănătatea ta… este cam definitivă! Poate avem mai multe vieți, poate mergem în rai după sau călătorim prin univers cu spiritul… poate… poate nu! Tot ceea ce știm este ce avem acum, în această viață! și este păcat s-o petrecem cu pumni de pastile, plângănd în oglindă sau suspinănd când ne uităm la alții… Stay frosty!

La mine, știți deja povestea de sfărșit…

Vrei să încerci să faci singur treaba asta, dar cu informații calitative, structurate, cu video-uri și live-uri simpatice și amuzante, calcule calorice exclusiviste și un grup de ortaci numărători super motivant (cu reguli stricte și fără negativism permis, plin de rețete inspirante, gata calculate doar de pus în farfurii) – te costă 50 de lei pe lună la programul Premium unde înveți să fii propriul tău nutriționist! https://www.nutrigo.ro/premium/ (click pentru detalii și înregistrare)

Sau începi să lucrezi direct cu mine, unu la unu DIN START – stăm de vorbă în fiecare săptămână (și de două ori la început, dacă ai nevoie fără să coaste în plus) și ai câteva opțiuni faine de abonamente și start, după nevoile/posbilitățile tale! Dacă vrei, poți să ai Nutria pe umărul tău drept, ca un îngeraș nutrițional… care te păzește de demonii metabolismului zi de zi! Vezi opțiunile de lucru sub abonament cu Nutria aici: https://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

P.S. Cazurile care ajung pe strada mea, sunt cam toate cazuri complicate și complexe (știu că-i același sens al aceluiași cuvânt, doar vroiam să-l reiterez și re-subliniez) atât dpdv medical, cât și ca istoric dietetic, cât și complicații psihologice. Dacă aveți de dat 5 kile jos și sunteți la debut de viață… vă sugerez din start programul premium de auto-nutriție la care să adăugati serviciile on line ale unui antrenor personal cunoscut și cu care vă corelați în campania de prezentare. 

Trecând prin articolul următor, vă puteți lămuri și de ce:  https://www.nutrigo.ro/pt/ 

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria Nutriționistă la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
Nu uita dragă sănătofagule să mă urmărești și pe profilul personal pentru story și tips&tricks în nutriție – click și urmărește pe Ionut Ignat
Toate sursele de informare de la Nutrie mai jos…
https://www.facebook.com/nutrigo.ro – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei
https://www.tiktok.com/@ionut.ignat.nutrigo sau vă aștept pe TikTok unde postez zilnic clipuri informative!