“Proteina animală” şi rolul ei în “activarea celulei maligne”
Spoiler- Este un articol lung, pseudo-ştiinţific(semi plictisitor) şi cu multe date. Dar referinţele sunt simpatice, datele şi explicatiile pe înţelesul tuturor- indiferent de profil. Iar dacă rezistaţi – la final vă dăm un Cookie Cadou! Articolul este realizat cu sprijinul colaboratorilor Pinky & Brain.
Dragi tovarăşi şi prieteni avizi de informaţie… poziţia mea oficială vs Studiu China este faptul că acesta constituie o perspectivă foarte îngustă, torsionată şi contorsionată a adevărului, pentru a da rezultatul unei statistici complet irelevante – întru-cât contorizează doar o mică parte din premisele silogismului general.
Cum şi Cookie – a mea pisică, maidaneză pur-sânge nobil de stradă ieşeană, pozată dintr-un anumit unghi de profesionişti fotografi adevăraţi ca, cu o anumită umbră şi prelucrată în PhotoShop, poate fi trecută drept un tigru bengalez – la fel şi “fotograful” nostru/autor Campbell – ilustrează realitatea (ironic cititorule râzi oleacă).
Cum ar spune unii dintre prietenii mei fierari – “adobe gains!”
Motive:
-
-
-
- Segmentul de populaţie pe care este realizat studiul este unul specific – zonal, ne-strămutat şi cu puţine imixtiuni străine- mai precis – nu se consideră absolut deloc bagajul genetic.
- Proteina, fie ea animală, vegetală sau extraterestră – corpul nostru tot amino-acizi esenţiali şi ne-esenţiali înţelege- de unde şi absurditatea nutriţională şi metabolică legată de “proteina animală”.
- Tot studiul încearcă să se învârtă în jurul hipercolesterolemiei şi faptului că vine în asociere cu “proteina animală”. Dar “jniţelul”(ironic cititorule râzi oleacă) în ulei şi grătarul de piept de pui NU ESTE acelaşi lucru şi ambele NU SUNT “carne/proteină animală” ca şi conţinut nutriţional.
- Se uită aici faptul că şi carbohidraţii în exces pot crea colesterol surplus şi bineînţeles – până şi sedentarismul duce la un colesterol ridicat- Pe scurt: avem probleme majore! Cam toate duc – la “activarea” celulei maligne aparent – ca şi căutările noastre pe google la orice problemă medicală personală… Deci concluzionând: savarina, canapeaua şi google-ul provoacă cancer.
- Iar în cazul “activării”celulei maligne – se omite faptul că aceasta se hrăneşte de fapt cu glucoză şi este un fel de super ninja în acest domeniu comparativ cu celelalte celule (numărul multiplu de transportori transmembranari).
- Ar mai fi de menţionat şi Efectul Warburg (glicoliza în loc de fosforilare oxidativă cu O2 în celulă) şi Efectul Crabtree sau capacitatea de a re-deveni o celulă “normală” care se hrăneşte “normal” prin ciclul Krebs – dacă condiţiile o forţează. ORICUM – fie că aprofundaţi studiul fie că nu – consumul de proteină animală sau vegetală este absolut irelevant când discutăm de “hrănirea” celulei maligne- (asta luând în calcul chiar şi neo-gluconogeneza din care, mai precis, procesul de de-aminare a amino-acizilor) -dar acesta este alt subiect, alt studiu şi aprofundarea altui domeniu.
-
-
DAR GATA CU CHINEZA!!! Dragă cititorule- pe scurt răspunsul la corelarea dintre “proteina animală” şi “activarea celulei maligne” este NEIN NEIN NEIN NEIN!!!
Au contraire– pot veni cu multiple studii care demonstrează chiar contrariul… Dar voi folosi un singur exemplu, dacă doriţi să râdeţi cu adevărat – un studiu unde co-semnatar este însuşi Măria Sa Campbell: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/6131741 – Funny stuff, huh? Iar dacă nu vă permite timpul sau limba rusă din şcoală, în studiu se arată că toţi Pinky si Brain supuşi studiului care au consumat caseină aka “animala de proteină cancerigenă!” (e tot ironic, să ştii cititorule), au făcut faţă muuuult mai elegant tratamentului cancerigen ulterior cu aflatoxina B2, decât cei care au ros doar legume. Dar vă las să vă amuzaţi singuri… Click aici pentru studiu: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/6131741
În continuare, nu condamn stilul de viaţă vegetarian&vegan sub nici o formă! Doar că alegerea acestuia pe baza premisei anti-cancer a Studiului China este una eronată, îngustă şi incompletă. V-aş ruga cu profund respect dragi vegetarieni (aici este fără nici o ironie), să nu mai invocaţi acest studiu ca fiind motivul esenţial al alegerii unui stil de viaţă vegetarian – expres în faţa unui specialist în nutriţie, dietetică, metabolism sau chiar a unui profan amator, pe de altă parte.
De altlel, ca fiinţă umană sapiens, pe principiul “cogito, ergo sum”, posesoare de valori morale şi principii de viaţă fără discriminare – consider existenţa unei singure premise valide în această alegere: “iubirea tuturor animalelor”.
ABIA ÎN ACEST CAZ – alegerea devine un principiu după care o persoană îşi ghidează valorile morale şi un stil de viaţă – o religie dacă doriţi! Din acest moment – alegerea vegetariană sau vegană devine de ne-atins, de ne-contestat – chiar şi medical, fără discriminare. Tot ceea ce TREBUIE făcut de specialiştii sus-menţionaţi, este corelarea ştiinţifică conştientă a tuturor noilor premise medicale şi update-ul bagajului informaţional în cazul acestei alegeri de stil de viaţă.
Ai rezistat până aici? FELICITĂRI !!! Iată şi premiul promis: un COOKIE (click pe cookie).
CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/ (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.
www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)
http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele
Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria
https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.
[:]